Argument
“Când toţi stau în cap, drept nebun apare cel ce merge în picioare”
(Joseph le Maistre)
De ceva vreme – cam de multişor – plouă cu te miri ce… Şi când, între două raze-nşelătoare am decis că nu trebuie să ne mai murdarim – în definitiv, de ce am face-o? -, am ales să ne adunăm sub o umbrelă de cuvinte. Dar cum ne trebuiau unele îndeosebi solide, am ajuns la “pentru că”. Alţii au rămas în urmă. La “de ce nu”…
Şi-a fost să fie acest Jurnal. Liberi şi de bune moravuri fiind, indiferenţi când trebuie, independenţi prin definiţie, atenţi la tot ce merită atenţie; ca să fim noi înşine şi să te-ndemnăm să fii tu însuţi.
Aşadar, trăitor pe asfatul care suportă multe, ignoră şi tu stropii de ploaie care sar înapoi şi din când în când îţi mai mânjesc pantofii; pentru că…
pentru că performanţa nu se măsoară în LIKE-uri;
pentru că o singură voce se aude întotdeauna mai slab;
pentru că am ales să nu dăm cu PET-ul în caldarâm pentru a ne face înţeleşi;
pentru că prea des am auzit de guţă (minusculă căutată), dar nu şi numele vreunui olimpic român de ieri sau de azi;
pentru că ne place mirosul cărţilor la fel de mult ca ultimul model de tabletă (iar asta pentru că ne putem încărca pe ea cartea pe care dorim s-o citim).
Pentru că, în definitiv, vrem să vorbim despre copii; copiii noştri, ai voştri, cei în mâinile cărora, mai devreme sau mai târziu, se vor aşeza toate. Iar dacă acum ne pasă prea puţin, dacă nu înţelegem că celălalt este la fel de important ca noi, ori amânăm crezând că toate clipele se vor întoarce cândva, un soi de rest la care suntem înscrişi prin definiţie, la final nu avem a ne plânge decât de noi înşine şi de ce am fi putut face.
Şi astfel, ne-am promis ceva… Iar frânturi din această promisiune le-am împrăştiat în fiecare pagină a jurnalului nostru, prin voi a fiinţa.
