Despre Noi
Suntem tineri, iar asta ne place! Unii mai mult în ani. Alţii, nu…
Nu vrem să umplem un gol, nu ţinem să luăm de guler nulitatea. Ne dorim doar să căutăm pentru tine ce e făcut bine, ce poate fi făcut mai bine. Ce este frumos, ce poate fi împodobit. Ce-i demn de laudă şi ce, altcumva, poate fi lăudat. Şi niciodată nu va fi îndeajuns. Pentru că suntem dintre aceia care pricep mai greu când li se spune că pentru lucuri bune nu există buget…
Am ales să ne adresăm copiilor şi părinţilor deopotrivă, iar fiecare va găsi printre noi o voce pe potrivă. Părinţilor nu le vom spune cum să-şi crească copii – în fond, nici nu există o reţetă infailibilă; celor mici sau mai puţin mici, le vom arăta performanţa, cea atât de greu dobândită, dar pe care atât de puţini, astăzi, o mai iau în seamă. Căci performanţa, pare-se, nu face audienţă… Dar este singura care rămâne! Astfel, tuturor celor care au cu-adevărat ceva de spus le vom da un glas în paginile jurnalului nostru.
Jurnalişti, actori, artişti plastici, scriitori, dansatori, gameri, regizori, şoareci de bibliotecă, plimbăreţi cultural-mondeni, şahişti şi alţi tăietori de frunze cu sens, cu toţii am pus un umăr aici; unii chiar pe amândoi. Şi le mulţumim celor care ne stau alături şi cred în noi. Câţiva. Alţii nu… Unii mai mult în ani. Suntem tineri, iar asta ne place!





















